A doua cutie neagră a avionului prăbușit în Ucraina a fost recuperată de către salvatori

A doua cutie neagră a avionului prăbușit în Ucraina a fost recuperată de către salvatori
Publicat: 18/07/2014, 13:53
Actualizat: 29/09/2018, 16:29

Potrivit RIA Novosti, un purtător de cuvânt al „Batalionului Vostok” – o formațiune din cadrul Ministerului rus al Apărării care a luptat în Cecenia și care luptă în prezent alături de separatiști proruși în estul Ucrainei – a declarat anterior că membri ai unității au găsit mai multe obiecte printre care s-ar putea afla și „cutii negre”, în apropiere de orașul Torez, la locul unde s-a prăbușit avionul.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat tot vineri că unul dintre aparatele care înregistrează fie conversațiile piloților, fie date de zbor, de la bordul avionului prăbușit ar fi fost găsit de căttre membri ai unei miliții separatiste locale, care l-ar fi dus în Rusia, într-o încercare de a „acoperi orice urmă”.

Pe de altă parte, delegatul președintelui rus Vladimir Putin pentru Drepturile Copiilor, Pavel Astahov, a scris pe pagina sa de web că la bordul Boiengului malaysian se aflau 85 de copii, potrivit paginii în franceză a agenției RIA Novosti.

Un număr de „85 de copii, inclusiv trei bebeluși, se aflau la bordul Boeingului malaysian”, și-a exprimat Astahov indignarea în această postare.

Pe de altă parte, Biroul Național ucrainean pentru Investigarea Accidentelor Aeriene a invitat organizații internaționale în domeniul aviației și reprezentanți ai autorităților aeriene malaysiene și olandeze să investigheze în legătură cu prăbușirea avionului de tip Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines într-o zonă controlată de către separatiști din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, potrivit agenției Interfax Ucraina.

Notificări în acest sens au fost transmise autorităților în domeniul aviației din Malaysia și Olanda, grupului Boeing, Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), Conferineței Aviației Civile Euroopene, EUROCONTROL, Comisiei Europene (CE) și Biroului Național american pentru Securitatea Transporturilor (NTSB), a anunțat Ministerul ucrainean pentru Infrastructură.

Biroul ucrainean a creat joi o comisie, condusă de către directorul său, cu scopul de a investiga circumstanțele în care a avut loc tragedia, și din care fac parte reprezentanți ai Serviciului ucrainean al Aviației de Stat, a declarat un purtător de cuvânt.

Comisia și-a desfășurat activitatea la locul prăbușirii.

Un avion de tip Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines care asigura o legătură între Amsterdam și Kuala Lumpur, la bordul căruuia se aflau 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului, s-a prăbușit joi la Snejnoie, în regiunea Donețk, scena unor lupte intense între trupe guvernamentale ucrainene și separatiști proruși. Toate persoanele care se aflau la bord au murit.

Cetățeni din cel puțin nouă țări, între care Australia, Belgia, Canada, Germania, Malaysia, dar și unul cu dublă cetățenie – inclusiv română, se aflau la bordul avionului, care ar fi fost doborât cu ajutorul unui sistem de apărare antiaeriană, potrivit unor oficiali americani.

Autoritățile de la Kiev și separatiștii proruși se acuză reciproc de doborârea avionului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×